SPORT NUTRITION ESSENTIALS
Curs Live și, de asemenea, pe Zoom online
• INFORMAȚII IMPORTANTE PRIVIND MĂSURILE DE SIGURANȚĂ ÎMPOTRIVA RĂSPÂNDIRII SARS-CoV-2
Ca urmare a Hotărârii Guvernului, Nr. 990, publicată în Monitorul Oficial, vineri, 17 Septembrie 2021, privind adoptarea de noi măsuri în contextul pandemiei COVID-19, accesul la cursuri va fi permis următoarelor categorii de persoane:
• Vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, PREZENTÂND UN CERTIFICAT VERDE
• Care sunt în perioada cuprinsă între 15 și 180 de zile după confirmarea infecției cu SARS-CoV-2, PREZENTÂND UN CERTIFICAT VERDE
PROGRAM:
Zile de curs: 05-06 martie și 12-13 martie 2022
Orar educație: 09:00-16:00
Opțiunea ZOOM Online: Din cauza situației actuale și a restricțiilor impuse de COVID, oferim și varianta ONLINE prin platforma ZOOM. Este necesar doar să aveți un computer conectat la internet. Link-ul fiecărei sesiuni va fi trimis prin e-mail cu 3 zile înainte de workshop. Este suficient să faceți clic pe link pentru a intra la curs online. Nu este nevoie să descărcați aplicația Zoom.
DESCRIEREA WORKSHOPULUI
În dezvoltarea industriei fitness-ului a apărut o certitudine: antrenorul nu mai este doar un specialist în conceperea și implementarea unor antrenamente sau programe.
Un Personal Trainer este antrenor, psiholog, sociolog, om de vânzări și nutriționist. Una din specializările care întregesc munca din sală a unui antrenor este nutriția sportivă. Din fericire, nu trebuie sa urmăm o facultate de medicină ca să acumulăm cunoștințe de nutriție, mai ales de nutriție practică.
Deseori ne întrebăm:
- Cât trebuie să ne hidratăm? Când apa este prea puțină sau prea multă? Ce trebuie să beau și când?
- Care este necesarul energetic al unui om care se antrenează?
- Care sunt nutrienții? Cum trebuie ei combinați? Ce trebuie controlat?
- Ce sunt suplimentele nutritive? Care sunt potrivite și care nu? Când avem nevoie de ele și când nu?
- Ce trebuie să mâncăm în mod constant atunci când ne antrenăm? Ce trebuie să mâncăm înainte sau după antrenament?
- Cum aliniem alimentația la antrenament sau la targetul fiecărui client?
Acest curs își propune să acopere informativ toate temele enunțate mai sus și să ofere unui antrenor profesionist instrumentele necesare atingerii targetului fiecărui client.
La acest curs de specializare pot să participe antrenorii personali, instructorii sportivi, tehnicienii nutritioniști dar și sportivii aflați încă în activitatea competițională.
Notă: Tematica acestui curs de specializare nu acoperă deloc problemele de alimentație specifică oamenilor cu diferite afecțiuni de sănătate, ale aparatului digestiv sau sistemului endocrin.
Profesor: RAUL TOMA
Raul a avut primul contact cu industria finess-ului cu aproximativ 20 de ani în urmă și este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai duri și respectați master traineri din România. Se mândrește cu numeroase certificări, printre care BOSU, TRX, RIP, KETTLEBELL, PILATES, stretching PNF, are centura neagră cu doi dani la Jujitsu Hakko Ryu și este și Maestru în Reiki. Este autorul cărții ” Knowledge is my power”, producător și prezentator al emisiunii radio ”Sport și Nutriție”, colaborator al mai multor reviste dedicate sportului, nutriției și sănătății.
INFORMAȚII IMPORTANTE
Va exista câte un test de evaluare după fiecare temă parcursă și o examinare finală.
Cursanţii vor primi manuale în format electronic, pe email. Pregătiți-vă cu toate cele necesare pentru a vă lua notiţe atunci când vă cer instructorii. Filmarea nu este permisă: doar în momente foarte speciale din cadrul cursului, cu acceptul şi supravegherea instructorului.
Din motive logistice pot apărea anumite modificări în programul cursului. Acestea vor fi anunţate în timp util pentru o bună desfăşurarea a cursului.